Fenomenul violenţei sociale care, implicit, atinge şi şcoala românească, cu repercusiuni negative asupra calităţii actului şi procesului educaţional, impune cu necesitate „antrenarea” principalilor actori ai şcolii pentru a preveni, evita sau surmonta situații de criză. În prezentul proiect, criza la nivelul unităţii de învăţământ se defineşte ca dereglare survenită în climatul instituţional (la nivel de proces educaţional, de organizare). La nivelul şcolii, criza este concretizată cel mai adesea în violenţă – exprimată prin conflicte, inadecvare comportamentală etc. – abandon şcolar, abandon familial, risc de excluziune socială etc. Structurile consultative relativ nou înfiinţate în sistemul educaţional preuniversitar românesc de tipul consiliului elevilor, implicate decizional şi civic în actul educaţional, au lideri care semnalează permanent necesitatea formării proprii în domenii precum: management şi leadership, mediere,